Evenimente și consultări


Sondaj – prioritizarea acțiunilor care vor face parte din PAOV București


Sondaj – prioritizare acțiuni PAOV București

Sondajul face parte din procesul de consultare a părților interesate în vederea elaborării Planului de Acțiune pentru un Oraș Verde (PAOV). Structura acestuia a fost realizată ţinȃnd cont de informaţiile colectate de experți (cu consultarea Comitetul Tehnic PAOV al PMB, părților interesate și reprezentanților BERD) și este disponibil pentru completare în perioada 15-29 iulie 2024.

Rezultatele sondajului cu privire la prioritizarea provocarilor de mediu ale Bucurestiului


București PAOV chestionar prioritizare / Bucharest GCAP prioritisation survey

Sumarizarea răspunsurilor colectate în carul acestui chestionar au facilitat conturarea unei imagini generice a celor mai semnificative provocări de mediu ale Bucurestiului, așa cum au fost identificate de către părțile interesate.

Sondaj – prioritizarea provocărilor de mediu PAOV București


https://survey.alchemer.eu/s3/90655604/PAOV-Bucure-ti-Prioritizarea-provocarilor-de-mediu

Sondajul face parte din procesul de consultare a părților interesate în vederea elaborării Planului de Acțiune pentru un Oraș Verde (PAOV). Structura acestuia a fost realizată ţinȃnd cont de informaţiile colectate ȋn urma evenimentului din 27 Noiembrie 2023, ce a reunit Comitetul Tehnic PAOV al PMB, părțile interesate, reprezentanții BERD și echipa de consultanți împreună cu experții care elaborează PAOV.

Proiectul Orașe Verzi, o șansă pentru dezvoltarea sustenabilă a Bucureștiului


Primăria Municipilui București a lansat alături de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare proiectul Planul de Acțiune Orașe Verzi pentru București (PAOV). Capitala României s-a alăturat, astfel, unei inițiative ambițioase destinată să asiste marile centre urbane în procesul lor de tranziție către o creștere sustenabilă și reducerea emisiilor de carbon.

Prezent la evenimentul desfășurat pe 13 septembrie în Sala ARCUB, primarul general Nicușor Dan a evidențiat nevoia de a elabora și de a pune în practică un astfel de proiect la nivelul Bucureștiului. ”În cadrul Planului de Acțiune Orașe Verzi pentru București vom cuprinde toate strategiile pe care le avem sau care sunt în lucru, pentru a face din București un oraș verde. Dintre lucrurile pe care noi le-am făcut deja, menționez contractele pentru noul Plan Urbanistic General (PUG), noul plan de mobilitate urbană și Master plan velo. De asemenea, pe partea de transport public - achiziția a 100 de tramvaie, 100 de autobuze electrice, 100 de troleibuze și reabilitarea a 50 km de linie de tramvai, iar pe partea de termoficare - investițiile demarate în reabilitarea conductelor de termoficare, centrala nouă de la Titan, microcentralele cu care suntem în procedură de achiziție. Căutăm un echilibru între ce facem concret și situația strategiilor pe care Bucureștiul le are. Vrem să ajungem în momentul în care toate strategiile pe care le avem să fie coerente, să știm ce vom face în următorii 10 ani, cu un buget predictibil, iar pentru asta colaborarea pe care o vom avea în cadrul acestui proiect este deosebit de importantă”, a declarant Nicușor Dan.

Reprezentanții BERD, Susan Goeransson, director Infrastructură Europa și Venera Vlad, director Asociat, Coordonator, Infrastructură România și Bulgaria, au subliniat în alocuțiunile ținute importanța dezvoltării proiectului în contextul schimbărilor climatice globale. La rândul său, Bogdan Suditu, Ofițer Verde al proiectului desemnat de către Primăria București, a evidențiat necesitatea corelării Planului de Acțiune Orașe Verzi pentru București cu alte planuri urbane în desfășurare, precum noul PUG și Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană. El a subliniat, de asemenea, importanța colaborării și a partajării informațiilor între instituții, având în vedere că planul va necesita aprobarea Consiliului General dar și a sectoarelor Capitalei.

Managerul proiectului, Koen Rademaekers a prezentat programul PAOV și metodologia BERD pentru elaborarea planului, care urmează a fi finalizat până la jumătatea anului 2024.

La lansarea Planului de Acțiune Orașe Verzi pentru București au participat aproximativ 100 de reprezentanți din sectorul public, privat și societatea civilă. Evenimentul a inclus și un sondaj rapid pentru a aduna opinii cu privire la calitatea mediului, urbanism, infrastructură și maturitatea digitală a orașului. Mai multe consultări ale părților interesate urmează să se desfășoare pe tot parcursul derulării proiectului, prin diverse metode, pentru a colecta o plajă cât mai largă de opinii și viziuni asupra nevoilor orașului și a modalităților de a răspunde acestor nevoi.

Calendarul proiectului


  • Eveniment de lansarea PAOV împreună cu prima consultare a părților interesate

    13 Septembrie 2023 - Eveniment public de lansare- prezentare, sondaj online și discuție deschisă.

  • Provocări de mediu și evaluare de referință

    27 Noiembrie 2023 - Prezentare si discutarea constatarilor raportului tehnic

  • Prioritizarea provocărilor de mediu, viziunea orașului și obiectivele strategice (al 2-lea și al 3-lea eveniment de implicare a părților interesate, combinate)

    27 Noiembrie 2023 - Eveniment în format fizic, dezbateri, focus-grupuri și sondaj online

  • Lista lungă de acțiuni și prioritizarea acestora (al patrulea eveniment de implicare a părților interesate)

    15-29 iulie 2024 - Sondaj online.

  • Finalizarea PAOV: comunicarea și prezentarea publică a Planului de acțiune

    Septembrie - decembrie 2024 - PAOV va fi publicat pe site-ul Primăriei Municipiului București însoțit de un formular de feedback/comentarii.